Echipamentele PSI sunt obligatorii pentru toate instituţiile publice. Este foarte important ca atunci când sunt alese extinctoarele să se ţină cont de mai multe aspecte, astfel încât în cazul unui incediu acestea să fie utile.
Echipamente PSI – aspecte legislative
Este obligatoriu ca fiecare firmă să aibă amplasate stingătoare în punctul de lucru în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea. Ţinând cont de activitatea desfăşurată, dar şi de materialele folosite, fiecare firmă va avea minim un stingător în spaţiu. În conformitate cu Ordinul 163/2007, este stabilit un număr minim de stingătoare pentru diferite situaţii. Pentru constucţiile mai noi, este obligatoriu ca stingătoarele să fie incluse în schema încă de când clădirea este proiectată. În cazul construcţiilor existente, numărul de stingătoare va fi stabilit de persoana care are atribuţii PSI sau de către un cadru tehnic AII. În cazul încăperilor de cel mult 30 mp este necesar cel puţin un stingător P3.
Echipamente PSI pentru clădiri administrative
În sediile aparţinând administraţiei publice locale şi centrale, în sediile de birouri sau în sediile de fundaţii, asociaţii, organizaţii neguvernamentale şi agenţii este recomandat să existe 1 extinctor la 300 mp.
Echipamente PSI pentru clădiri comerciale
Spaţiile comerciale au cerinţe speciale în legătură cu echipamentele de stingere a incendiilor. În clădirile destinate comerţului alimentar sau nealimentar, în zona de alimentaţie publică şi în spaţiile sau în încăperile utilizate pentru diverse servicii şi în magazinele cu caracter general, este necesar un stingător la o suprafaţă de 200 mp.
Echipamente PSI pentru clădiri civile
În cazul clădirilor civile care au funcţii mixte aşa cum sunt birourile, zonele de reuniune şi spaţiile special destinate pentru comerţ este recomandat un stingător pentru o suprafaţă de 300 mp.
Echipamente PSI pentru amenajări
În cazul altor amenajări aşa cum sunt circurile, scenele sau tribunele amenajate în spaţii deschise aşa cum se întâmplă în cazul spectacolelor, competiţiilor sportive şi mitingurilor, în studiourile de radio şi tv este obligatoriu să existe 1 stingător la 150 mp.
Numărul şi tipul de echipamente PSI vor fi stabilite cu ajutorul proiectanţilor în cazul construcţiilor deja existente, pe baza unor planuri de incendiu. De asemenea, aceste echipamente pot fi specificate şi de alte persoane care au atribuţii în acest domeniu, ţinând cont de nivelul de risc pe care clădirea îl are. Se ia în calcul şi cantitatea de substanţe combustibile sau materiale combustibile existente în spaţiul în care trebuie să fie instalate echipamente PSI.
În cazul în care se produce un incediu, în special în prima fază este extrem de important să fie folosit un extinctor, acesta fiind un mijloc pentru stingerea incendiilor care va salva bunurile materiale şi vieţile. Indiferent dacă este vorba despre clădiri de birouri, firme sau alte instituţii şi construcţii publice, spaţiile trebuie să fie dotate cu cel puţin un extinctor. Toate aceste produse sunt utile şi atunci când din diverse motive se produc mici incendii în interior sau în exterior, putând fi folosite de persoanele aflate la locul incidentului, până când intervin autorităţile în cauză. Aceste echipamente sunt recomandate inclusiv pentru locuinţele personale, case şi apartamente şi se vor dovedi extrem de utile în cazul unui incendiu.